Stiinta utilizarii plantelor
Fitoterapia sau stiinta utilizarii plantelor in folosul sanatatii, are o vechime de mii de ani (cuvantul fitoterapie deriva de la grecescul phyton = planta, therapie = stiinta tratarii si vindecarii bolilor). Cu 2000 de ani i.Hr. egiptenii, grecii, romanii utilizau plantele pentru diverse tratamente, imbalsamare, cosmetica, marturie stau scrierile vechi ale lui Hipocrates, Dioscorides, Plinius cel Batran.
Fitoterapia s-a nascut o data cu omul, care prin instinct, prin observatie, experienta si inteligenta a invatat sa-si aleaga din mediul inconjurator cele mai utile plante sau produse obtinute din regnul vegetal in scop profilactic sau curativ: ciuperci, alge, licheni si practic toate partile din plantele superioare. In conceptia hipocratica si paracelsiana se considera ca alimentele sunt remediile noastre, iar remediile sunt in primul rand alimentele. Desi, un timp s-a uitat acest adevar, in prezent ca adepti ai unei terapii naturale, va trebui sa recunoastem ca in plantele medicinale si aromatice, in legume, fructe, in seminte, substantele active sau nutritive sunt bine proportionate si mai ales organismul nostru este mai bine adaptat la acestea decat la derivatele ultrapreparate sau la alimentele sau medicamentele semisintetice, obtinute in laborator. Pe de alta parte trebuie inlaturata si prejudecata ca plantele ar fi lipsite de nocivitate. Sunt numeroase exemple in care materiile prime vegetale sau substantele obtinute din acestea contin otravuri puternice. In special alcaloizii dar si unele glicozide intra in acesta categorie (aconitina, stricnina, morfina, atropina, alcoloizii lisergici, glicozidele digitalice s.a.).
O data cu izolarea morfinei in 1805, s-a crezut ca problema conversabilitatii si standardizarii plantelor sau extractelor din plante a fost rezolvata. S-a considerat ca doar un mic numar de substante pure din plante sunt active, ceilalti compusi nefiind decat un balast. S-a neglijat insa un fapt si anume substantele chimice din plante constituie un complex activ pe baza unor actiuni sinergetice, care prezinta avantaje terapeutice certe fata de unele asocieri de substante chimice pure. Desigur ca nimeni nu contesta in prezent ca in caz de prim ajutor, de afectiuni acute grave se apeleaza la substante chimice pure, indiferent daca sunt naturale sau obtinute in laborator. Pentru majoritatea afectiunilor cronice care necesita tratamente indelungate este recomandabila utilizarea plantelor ca atare sau a unor extracte care sa contina cat mai nealterate complexul de substante active existente in specia sau in speciile de plante asociate cu scopul de a obtine un produs fitoterapeutic. In acest caz, in care in produsul fitoterapeutic exista 20 - 30 sau chiar mai multe substante active, unele din ele in cantitati foarte mici, pozitia este pe linia dintre alopatie si homeopatie.
Demonstrarea actiunii farmacodinamice si farmacocinetice a produselor fitoterapeutice propriu-zise, s-a efectuat abia in ultimii 25 de ani cand au inceput sa fie elaborate teste de mare sensibilitate, in special teste biochimice „in vitro” sau teste biologice speciale, diferite de cele clasice experimentale pe animale de laborator. Fitoterapia si aromaterapia moderna studiaza efectele plantelor la nivel
infracelular, la nivelul tesuturilor si organelor in special asupra organismului bolnav. Fitoterapia considera omul in totalitatea sa psihomatica si de multe ori recomanda asocierea terapiei naturale cu psihoterapia. Daca regnul vegetal poate trai fara om, in nici un caz omul nu poate trai fara el. Nici oamenii si nici celelalte fiinte vii care populeaza pamantul nu pot trai fara plante: de la aliment pana la medicament.
S-a aratat ca toate substantele fabricate in laborator si straine organismului trebuie acceptate cu multa prudenta de medici si de bolnavi si nu trebuie considerate ca inofensive, fara cercetari complexe foarte aprofundate. Apoi urmeaza un examen foarte important - proba timpului. In aceasta privinta, fitoterapia are un mare avantaj, ea a trecut aceasta decisiva proba a timpului in decursul mileniilor de cand este aplicata de peste 80 % din populatia globului. In cea ce priveste aromaterapia, va fi aplicata ca metoda de tratament la bolnavii alergici la antibiotice si la bolnavii cu afectiuni provocate de tulpini de bacterii rezistente la antibiotice. Sub aspect profilactic, numeroase specii de plante aromatice sau legume continand uleiuri volatile, isi aduc aportul pe toate meridianele lumii in prevenirea a numeroase afectiuni provocate de microorganisme sau de paraziti.
Plantele medicinale si aromatice si in special produsele farmaceutice obtinute din ele, ca toate medicamentele de altfel, trebuie folosite in scopuri profilactice sau curative, pe baza prescriptiilor medicului specialist. Plantele nu sunt remedii universale si nici un ultim refugiu la care se apeleaza adesea, dupa ce toate metodele terapeutice au fost epuizate. Ele isi au locul bine stabilit de specialisti in arsenalul terapeutic, fie ca este vorba de cele cu actiune majora sau medie, fie ca este vorba de adjuvante. De-a lungul istoriei fitoterapia a cunoscut perioade de glorie, succese dar si declin, in prezent ocupand locul bine meritat in cadrul terapiilor neconventionale si a modului de pastrare a sanatatii.
Daca in antichitate si evul mediu plantele au fost considerate singurele leacuri pentru tratarea bolilor, pana nu de mult era substantelor de sinteza au inlocuit aproape 80% din arsenalul terapeutic, plantele medicinale parand sa fie inlocuite cu medicamente de sinteza chimica pana s-a constatat multitudinea de efecte adverse care perturba mecanismele adaptative ale organismului. S-a ignorat faptul ca organismele vii nu au fost programate sa accepte alte subtante decat cele pe care natura le produce anume in folosul vietuitoarelor. Acum se acepta tot mai des ca plantele medicinale pot fi utilizate cu succes in tratarea unor afectiuni.
