NOTIUNI DE FITOTERAPIE SI AROMATERAPIE
Omul a utilizat dintotdeauna plante pentru vindecare si aproape imediat ce a invatat sa scrie el a consemnat descrieri ale proprietatilor curative ale acestora in “tratate despre plante”.
Primul tratat despre plante cunoscut a fost scris in urma cu aproape 5000 de ani in timpul domniei imparatul chinez Chi’en Nung. Se numea Pen Tsao si continea descrieri ale utilizarilor medicinale a peste 300 de plante. Prin 2000 I.Hr., egiptenii antici utilizau plante in medicina, in cosmetica si in imbalsamare. Grecii si romanii au perfectionat cateva dintre aceste tehnici si au dezvoltat altele noi proprii. S-a aflat despre studiile lor din scrierile lui Hipocrat din secolul al V-lea iHr si din cartile “De Materia Medica” a lui Dioscoride si “Naturalis Historia” de 37 de volume a lui Pliniu cel Batran (ambele din secolul I dHr).
In Europa de vest existau doua traditii de fitoterapie. Una era superstitioasa: unele plante faceau parte din leacurile populare deoarece se credea ca seamana cu anumite parti ale corpului uman. De exemplu, iarba plamanului are frunze in forma de plamani si astfel era folosita pentru tratarea tusei: aceasta este cunoscuta ca “doctrina semnaturilor”. Cealalta traditie naturista se baza pe experimente stiintifice si la inceput au fost efectuate de calugari in gradinile manastirilor.
In secolul XIII, Londra a devenit un centru comercial important pentru plante si condimente; plante medicinale originale si cvasi-originale se gaseau de vanzare peste tot. Plantele cu propietati medicinale, luate individual, erau numite “simple”; combinatiile de doua sau mai multe plante erau numite “medicamente”. In secolele XVI si XVII, popularitatea fitoterapiei a dus la infiintarea primelor gradini botanice dedicate in principal speciilor de plante medicinale, unde se efectuau
cercetarile si invatau studentii. Prima a fost infiintata in Pisa in 1543 si a fost urmata de una din Padova in 1545. Dupa aceea raspandirea lor a fost constanta – la Leiden in 1587, Copenhaga in 1600, Londra 1606, Paris 1635, Berlin in 1679, Tokyo 1684 si Calcutta in 1787.
Multe progrese mari au fost facute in cea de-a doua jumatate a secolului al XVIIIlea, prin activitatea a doi mari oameni de stiinta suedezi, botanistul Carl Linnaeus (1707- 1778) si chimistul Carl Wilhelm Scheele (1742-1786). In 1753 Linnaeus a introdus un nou sistem de nomenclatura pentru plante: aceasta a ajutat la identificarea cu exactitate a plantelor si a deschis calea spre compilatia dintre Farmacopee, carti oficiale care enumera medicamentele si descriu modul lor de preparare. Scheele a izolat din plante multi acizi organici, care de atunci sunt utilizati in medicina conventionala.
